top of page
Yoshi Oida | Actorul invizibil
Yoshi Oida | Actorul invizibil

Corpul poetic 

O pedagogie a creaţiei teatrale

Jacques Lecoq în colaborare cu Jean-Gabriel Carasso şi Jean-Claude Lallias

 

Pornită din plăcerea de a formula legi ale mișcării (sau ale vieții) care pot face ca totul să fie mai clar şi mai simplu, pedagogia lui Jacques Lecoq funcționează ca o metodă de (re)punere în legătură cu natura și cu mișcările ei și de reintrare a fiecăruia dintre noi în propriul corp poetic. Fie că e corporală sau vocală, mişcarea poate să exprime şi să exteriorizeze întreaga complexitate a sentimentelor, gândurilor și vieții umane.

Regizori, actori, arhitecţi, scriitori, psihologi şi scenografi se revendică de la şcoala lui Jacques Lecoq. Printre studenţii săi s-au numărat: Ariane Mnouchkine, Luc Bondy, Philippe Avron, Christoph Marthaler, Yasmina Reza.

 

Această carte a fost editată cu sprijinul

MINISTERULUI FRANCEZ AL AFACERILOR EXTERNE ŞI AL AMBASADEI FRANŢEI ÎN ROMÂNIA

Traducere din franceză de Raluca Vida

Colecţia Prezenţe şi Metode

Anul aparitiei : 2009

ISBN : 978-606-92125-0-9

Yoshi Oida

în colaborare cu Lorna Marshall

Actorul invizibil

 

 

 

Depășind cu mult preocupările strict profesionale ale unui cerc restrâns de oameni ai scenei, Actorul invizibil este o colecție de sfaturi și de constatări simple și eficiente despre teatrul din viață și despre viața din teatru. Totul se îngemănează perfect cu o rețea de povești despre samurai, maeștri de ceremonia ceaiului, maeștri zen, actori și alte punți (hashigakari)  mentale și emoționale spre Japonia.

Discipol al maestrului de teatru Noh (kyogen) Okura-San, iar ulterior colaborator timp de peste 30 de ani al lui Peter Brook, Yoshi Oida este un exemplu unic şi fascinant de reunire a tehnicilor teatrului oriental cu cele ale teatrului occidental, ambele la cote maxime de măiestrie.

“Yoshi Oida ne arată cum misterele şi secretele unui spectacol sunt inseparabile de o stiinţă precisă, concretă, minuţioasă. Lecţia vitală pe care ne-o transmite este spusă cu atâta fineţe şi graţie încât orice dificultate devine practic invizibilă.”

Peter Brook despre Actorul invizibil

 

 

Traducere din engleză de Maia Teszler

Colecţia Prezenţe şi Metode

Anul aparitiei : 2009

ISBN : 978-606-92125-3-0

 

 

 

Josette Féral

Întâlniri cu Ariane Mnouchkine

Înălţând un monument efemerului

 

 

 

Ariane Mnouchkine echivalează cu tenacitatea transformării imposibilului (social, politic, artistic) în posibil și cu o zonă mentală în care visele nebunești nu sunt altceva decât o fază incipientă a unor proiecte realizabile. Echivalează de asemenea cu o artă a finisajului de un perfecționism aproape extrem oriental și cu sacrificii de neconceput pentru fast theatre for fast consumerism de azi.  Dând cuvântul în primul rând Arianei Mnouchkine,  întrebările Josettei Féral sunt orientate spre ideea de prezență, de a fi în prezent pe scenă (dar și în viață), spre originile orientale ale teatrului, „dezvoltarea mușchilor imaginației”, spre public și faptul că „publicul este o adunare de umanitate în tot ce are ea mai bun”.

Un must have pentru toți visătorii, fie că se ocupă de teatru sau nu!

 

 

Traducere din franceză de Raluca Vida

Colecţia Prezenţe şi Metode

Anul aparitiei : 2009

ISBN : 978-606-92125-1-6

Pentru comenzi de minimum 15 cărți prețul este de 20 lei/carte cu livrare gratuită și un Manual de improvizație. 85 de jocuri teatrale cadou.

Pentru comenzi de minimum 6 cărți prețul este de 25 lei/carte cu livrare gratuită.

Pentru comenzi mai mici prețul este de 32 lei/carte, iar livrarea e gratuită doar pentru comenzi de minimum trei cărți. 

Comenzile se fac  prin formularul de contact de mai jos, cu specificarea cărților dorite, a numelui și adresei la care doriți să se facă livrarea. Coletul se  trimite prin Poșta Română cu plată ramburs și ridicare de la oficiul poștal. 

Comanda a fost trimisă. Mulțumim! Vom reveni cu un mesaj de confirmare.

Pentru informații suplimentare vă rugăm să ne sunați sau să trimiteți SMS la 0752103939.

 

Vă mulțumim !

bottom of page